Parcă râzând,parcă plângând
De-atâta timp aştept să-ţi cânt
...dar până când ?!
Tu treci,eu strig : ''Aicea sânt''
Dar glasul meu cel tremurând
...e doar un gând !
Desigur stau şi mă frământ
Când ştiu că tu eşti lucru sfânt
Însă acum te văd umblând...
Trăsături fine,gesturi divine
...-Ce cauţi pe Pământ ?!
Nu găsesc somnul nopţi la rând
Focul mă mistuie arzând
Îţi spun,tu taci...te văd plecând
...şi visul cade frânt !
marți, 27 decembrie 2011
joi, 22 decembrie 2011
Intalnire la infinit !
Cum pot sa stau eu linistit,
Cand esti aici...dar n-ai venit?
Cum sa nu caut poteci,
Cand tu nu vii...dar nici nu pleci?
Ai picioarele goale,mainile reci
Te chem sa-mi vii,tu nu vrei sa pleci
Probabil voi fi obosit,
Cand te-oi gasi la infinit,
Un nebun viu,care-a murit
Un demon alb ce te-a iubit
Cand esti aici...dar n-ai venit?
Cum sa nu caut poteci,
Cand tu nu vii...dar nici nu pleci?
Ai picioarele goale,mainile reci
Te chem sa-mi vii,tu nu vrei sa pleci
Probabil voi fi obosit,
Cand te-oi gasi la infinit,
Un nebun viu,care-a murit
Un demon alb ce te-a iubit
vineri, 7 octombrie 2011
miercuri, 8 iunie 2011
Cand peste zari eu te-am zarit
I-am spus sa te lase in pace
Ea mi-a raspuns atunci,zambind
Ca sigur n-o va face
Mi-am spus atunci in mine
O fi doar vreun capriciu
Oricum ea nu-i de tine
Si cu cat,te apropiai in zare
Eu incepeam sa o ascult
Si sa ii dau crezare
Si cand ma trezeam din somn
Batea atat de tare
Voia sa ma anunte c-ai sosit
Nu stia c-a fost visare
Zambeam atunci in mine
Ea ma linistea spunand:
Las-o ca vine...
Cand deja in ochi puteam sa te privesc
Stiam demult deja ca o sa te iubesc
Si parca ne-am mai cunoscut
Totul era atat de simplu...desi...
Era un inceput
I-am spus sa te lase in pace
Ea mi-a raspuns atunci,zambind
Ca sigur n-o va face
Mi-am spus atunci in mine
O fi doar vreun capriciu
Oricum ea nu-i de tine
Si cu cat,te apropiai in zare
Eu incepeam sa o ascult
Si sa ii dau crezare
Si cand ma trezeam din somn
Batea atat de tare
Voia sa ma anunte c-ai sosit
Nu stia c-a fost visare
Zambeam atunci in mine
Ea ma linistea spunand:
Las-o ca vine...
Cand deja in ochi puteam sa te privesc
Stiam demult deja ca o sa te iubesc
Si parca ne-am mai cunoscut
Totul era atat de simplu...desi...
Era un inceput
vineri, 15 aprilie 2011
minte si suflet !: Ganduri
minte si suflet !: Ganduri: "Mai stiii...? Te-am gasit in zorii unei dimineti,intr-un desert de nonculoare...un fir de roua,pe-un spin de cactus.Cand te-am cules pe gen..."
duminică, 26 decembrie 2010
Vino...
Vino…
Vino in bratele care-ar putea ca sa te sfarme,
Treci dincolo de muschi si carne,
Nu-ti fie teama,esti aproape
O auzi cum bate?
Ai ajuns…
In intunericul de nepatruns,
Oricum,tu-l poti vedea prea bine,
Poti sa-l atingi,sa-l strangi…
E…sufletul din mine.
Te simt ! Ma simti ? Ma vezi ?
Poti sa deschizi orice,dar ce gasesti trebuie sa crezi.
Sunt un copil … tot eu sunt fiara.
Sunt omul care tace … care zbiara !
Cel ce ramane pasiv … si totusi se-nfioara !
Cel care uita , desi i-ai spus a mia oara !
Sunt eu iubito … tipul de asta vara.
Pe tavan,gravat adanc sta chipul tau.
Spuneai c-o sa te uit,ca eu sunt tare,ca sunt rau,
Ca nu stiu sa iubesc
Dar te iubesc cum ma pricep,
Cum pot,cum cred ca e firesc !
Cand o sa vezi dincolo de muschi si carne,
De ochii albastri si de arme…
Iubirea ta,mai greu o sa se destrame.
Vino in bratele care-ar putea ca sa te sfarme,
Treci dincolo de muschi si carne,
Nu-ti fie teama,esti aproape
O auzi cum bate?
Ai ajuns…
In intunericul de nepatruns,
Oricum,tu-l poti vedea prea bine,
Poti sa-l atingi,sa-l strangi…
E…sufletul din mine.
Te simt ! Ma simti ? Ma vezi ?
Poti sa deschizi orice,dar ce gasesti trebuie sa crezi.
Sunt un copil … tot eu sunt fiara.
Sunt omul care tace … care zbiara !
Cel ce ramane pasiv … si totusi se-nfioara !
Cel care uita , desi i-ai spus a mia oara !
Sunt eu iubito … tipul de asta vara.
Pe tavan,gravat adanc sta chipul tau.
Spuneai c-o sa te uit,ca eu sunt tare,ca sunt rau,
Ca nu stiu sa iubesc
Dar te iubesc cum ma pricep,
Cum pot,cum cred ca e firesc !
Cand o sa vezi dincolo de muschi si carne,
De ochii albastri si de arme…
Iubirea ta,mai greu o sa se destrame.
Silviu Dudescu s-a decis foarte tarziu
de Silviu Dudescu
Târziu de noiembrie
Nu i-am spus niciodată, până acum, soţiei mele, că o iubesc.
Ne-am căsătorit de tineri, acum douăzeci de ani; eram nişte copii.
Lingura şi furculiţa, dacă le-am fi avut, ar fi fost un început îndestulat.
Sunt un tip grăbit, n-am avut timp să-i spun asta, am trecut
prin viaţă cu atitudinea unui posesor de Ferrari.
Am făcut doi copii împreună, locuind într-o garsonieră, unde singurele
care se lăfăiau erau visele noastre…
Seara, înainte de culcare, stăteam şi număram banii, strânşi puţin câte puţin
într-o cutiuţă de tablă, cu care intenţionam să ne luăm o casă mai mare.
Adormeam îmbrăţişaţi, visând culoarea tapetului din dormitorul copiilor.
Copiii s-au făcut mari, am reuşit să ne mutăm într-o casă mai mare,
dar n-am reuşit să-i spun soţiei că o iubesc, ocupat cu temele,
cu şedinţele cu părinţii, cu serviciul şi, nu în ultimul rând, cu sănătatea.
Da, cât am fost bolnav m-a păzit, privindu-mă cu cele două
câmpuri de albăstrele înnourate; eu eram prea slăbit să-i spun
cât o iubesc. Tăceam, tăcea şi ne priveam.
Azi ne-am creat un anumit confort, discutăm de toate – banalităţi,
tăcem şi ne privim.
Afară ninge. Privirile nostre sunt purtate de fulgii de dincolo de geamul
termopan, evident.
Îi zic: „– Mai ştii cînd număram fiecare bănuţ ca să ne cumpărăm
o casă mai mare?”.
Ea îmi zâmbeşte timid, ochii i se luminează lustruiţi de câte-o lacrimă,
apoi mă hotărăsc şi-i spun: „– Te iubesc! N-am avut timp
să-ţi spun până acum cât te iubesc!”.
Ea mă priveşte, tace şi, după un timp, îmi zice, privind pe fereastră:
„– Nu crezi că-i prea devreme să ningă, în noiembrie?”
Târziu de noiembrie
Nu i-am spus niciodată, până acum, soţiei mele, că o iubesc.
Ne-am căsătorit de tineri, acum douăzeci de ani; eram nişte copii.
Lingura şi furculiţa, dacă le-am fi avut, ar fi fost un început îndestulat.
Sunt un tip grăbit, n-am avut timp să-i spun asta, am trecut
prin viaţă cu atitudinea unui posesor de Ferrari.
Am făcut doi copii împreună, locuind într-o garsonieră, unde singurele
care se lăfăiau erau visele noastre…
Seara, înainte de culcare, stăteam şi număram banii, strânşi puţin câte puţin
într-o cutiuţă de tablă, cu care intenţionam să ne luăm o casă mai mare.
Adormeam îmbrăţişaţi, visând culoarea tapetului din dormitorul copiilor.
Copiii s-au făcut mari, am reuşit să ne mutăm într-o casă mai mare,
dar n-am reuşit să-i spun soţiei că o iubesc, ocupat cu temele,
cu şedinţele cu părinţii, cu serviciul şi, nu în ultimul rând, cu sănătatea.
Da, cât am fost bolnav m-a păzit, privindu-mă cu cele două
câmpuri de albăstrele înnourate; eu eram prea slăbit să-i spun
cât o iubesc. Tăceam, tăcea şi ne priveam.
Azi ne-am creat un anumit confort, discutăm de toate – banalităţi,
tăcem şi ne privim.
Afară ninge. Privirile nostre sunt purtate de fulgii de dincolo de geamul
termopan, evident.
Îi zic: „– Mai ştii cînd număram fiecare bănuţ ca să ne cumpărăm
o casă mai mare?”.
Ea îmi zâmbeşte timid, ochii i se luminează lustruiţi de câte-o lacrimă,
apoi mă hotărăsc şi-i spun: „– Te iubesc! N-am avut timp
să-ţi spun până acum cât te iubesc!”.
Ea mă priveşte, tace şi, după un timp, îmi zice, privind pe fereastră:
„– Nu crezi că-i prea devreme să ningă, în noiembrie?”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)